Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş au organizat două Conferinţe de tehnologii e-Learning în educaţie şi cercetare

Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş au organizat două Conferinţe de tehnologii e-Learning în educaţie şi cercetare

Peste 70 de participanţi din România, Italia, Turcia, Canada, Japonia şi Republica Moldova au participat la Târgu Mureş la cea de-a V-a Conferinţă Internaţională de Învăţământ Virtual (ICVL 2010), coordonată de Universitatea din Bucureşti.  Participanţii, în calitate de profesori, cercetători sau specialişti, au avut posibilitatea să realizeze un schimb de idei în domeniul tehnologiilor e-Learning pentru educaţie şi cercetare. Cele 78 de lucrări acceptate spre publicare în volumul conferinţei sunt rezultatul diverselor proiecte de cercetare-dezvoltare ce sunt în curs de elaborare în diferite zone ale lumii. Două dintre aceste lucrări prezentate în cadrul Conferinţei au fost premiate de Compania Intel.

Simultan, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş s-a desfăşurat şi cea de-a VIII-a  Conferinţă Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV 2010), coordonată de Universitatea din Bucureşti în colaborare cu companiile Siveco România şi Intel. Peste 170 de participanţi din învăţământul superior, învăţământul preuniversitar şi din mediul economic au reuşit să se întâlnească la U.M.F. Târgu Mureş pentru a dezbate provocările învăţământului în societatea cunoaşterii. Profesori din mediul academic, profesori din învăţământul preuniversitar, cercetători şi specialişti din domeniul psihologiei şi pedagogiei, elevi alături de profesorii coordonatori, împreună cu specialişti IT şi specialişti din mediul economic, au dezbătut problemele învăţământului şi cercetării privind utilizarea de tehnologii E-Learning şi de tehnologii susţinute de modele şi metodologii. Dezbaterile au avut loc pe baza lucrărilor şi produselor software elaborate şi prezentate în cadrul celor 68 de lucrări publicate în volumul conferinţei. De asemenea, s-a realizat şi prezentarea unei Expoziţii de “Software Educaţional”. Pe baza aprecierilor date de evaluatorii CNIV timp de o saptămână, se vor acorda premii în cadrul Concursului “Software Educaţional”. Premiile vor fi acordate de Siveco România, Intel, ABBYY Software şi Star Storage. Mai multe detalii se pot găsi la www.icvl.eu şi www.cniv.ro.

Din aceeași categorie:

  1. Tehnologii creative şi inovative în Învăţământul virtual – Conferinţele CNIV şi ICVL 30 octombrie – 1 noiembrie 2009
  2. Universitatea din Bucureşti, câştigătoare la “Professoria – Profesori mai buni pentru copiii noştri” – Programul “Master în Educaţie” al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
  3. Creşterea performanţelor activităţii de cercetare la Universitatea din Bucureşti
  4. Burse postdoctorale de cercetare în domeniul ştiinţelor socio-umane şi politice la Universitatea din Bucureşti
  5. Lista site-urilor Centrelor de Cercetare de la Universitatea din București

Un comentariu to “Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş au organizat două Conferinţe de tehnologii e-Learning în educaţie şi cercetare”

  • C2k1

    1) Va rog sa afisati si datele postarii articolelor. Merci
    2) … Astept cu foarte mare interes materializarea experientei si cunostintelor dobandite de personalul UB implicat in aceste conferinte despre e-learning.

Lasa un comentariu