Universitatea din Bucureşti, implicată în manifestări ştiinţifice strategice pentru Agenda Europa 2020

Universitatea din Bucureşti, implicată în manifestări ştiinţifice strategice pentru Agenda Europa 2020

Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, este implicată în manifestări ştiinţifice ce vizează utilizarea strategică a tehnologiilor informaţiei şi comunicării ca factor esenţial pentru inovare, progres economic şi succes. Acest obiectiv principal al Agendei Europa 2020 este concretizat prin organizarea a două conferinţe cu tradiţie, Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV) şi Conferinţa Internaţională de Învăţământ Virtual (ICVL), ce vor avea loc în perioada 28-29 octombrie 2011.

Cele două conferinţe s-au consacrat între cele mai importante evenimente ştiinţifice din România care promovează tehnologii şi metodologii inovative în educaţie, în cercetare şi în dezvoltarea profesională continuă. Încă de la primele ediţii, acestea sunt susţinute de Ministerul Educaţiei prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), TEHNE – Centrul pentru Inovare in Educatie şi de SIVECO România. Structurate şi organizate după principii europene şi standarde internaţionale, cele două iniţiative încurajează şi promovează activităţile colaborative, investigaţia şi metodele ştiinţifice, gândirea critică şi creativă, argumentaţia şi demonstraţia. Evenimentele din acest an vor găzdui Concursul „Software Educaţional” şi Expoziţia de produse software, echipamente şi produse IT destinate educaţiei, cercetării şi inovării, produse care vor fi premiate în cadrul CNIV.

Pentru mai multe informaţii despre Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV) şi Conferinţa Internaţională de Învăţământ Virtual (ICVL), precum şi despre participarea la cele două conferinţe puteţi accesa aici apelul la contribuţii.

Din aceeași categorie:

  1. Conferinţa naţională de Învăţământ Virtual (CNIV). Conferinţa Internaţională de Învăţământ Virtual (ICVL) – apel la contribuţii
  2. Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş au organizat două Conferinţe de tehnologii e-Learning în educaţie şi cercetare
  3. Universitatea din Bucureşti la Festivalul „Europa ca spaţiu al traducerii”
  4. Lansarea proiectului „Program postdoctoral pentru formare cercetători în ştiinţe” la Universitatea din Bucureşti
  5. Clustomezogenii – un nou concept dezvoltat de către cercetătorii de la Universitatea din Rennes și Universitatea din București

Lasa un comentariu