„Doar în ţara ta sunt şanse mari să poţi conduce o echipă, să contribui la dezvoltarea unei comunităţi ştiinţifice şi a unei şcoli.”
TopUB: Mulţi cercetători români performanţi preferă să lucreze în străinătate. Dumneavoastră de ce v-aţi mai intors în ţară, nu mai aveaţi de lucru în Germania?
Dr. Aurora Neagoe: În primul rând trebuie să vă spun că nu am percepţia unei diferenţe atât de mari între Germania şi România acum, după ce România aparţine şi instituţional Europei. Între Europa de vest şi ţara noastră nu mai există bariere, dacă aş vrea, oricând aş putea obţine un post-doc sau o poziţie temporară într-un proiect al instituţiei de unde am plecat. Dar politica europeană a fost de încurajare a reintegrării bursierilor Marie-Curie în statele membre sau în curs de aderare, lucrurile acestea se vedeau clar încă din 2005, când am decis să mă reintegrez. România a încurajat reintegrarea, prin programul CEEX, NATO a avut şi ea granturi de reitegrare. Eu m-am reintegrat cu trei granturi: unul Marie-Curie, unul CEEX şi unul NATO. Am valorificat toate aceste programe.
Pentru că aţi pus problema peformanţei cercetătorului, aici depinde de cum vezi lucrurile. Dacă te interesează doar performanţa în sensul nivelului înalt al cunoaşterii ştiinţifice produse, într-adevăr în România nu se va putea atinge probabil niciodată performanţa din ţările europene cu tradiţie. În ce mă priveşte, eu nu sunt o excepţie pasionată doar de cercetare, cu o viaţă închinată doar cercetării, deşi adeseori plec la zece seara din laborator. Mă interesează şi oamenii, prietenii, viaţa firească pe care nu o poţi avea într-o ţară străină. Însă există şi un alt mod de a înţelege performanţa în cercetare, în care ai în vedere ce laşi în urma ta ca centre de cercetare, infrastructură, oameni pe care i-ai format. Din această perspectivă eu cred că situaţia este exact inversă cu cea a performanţei strict ştiinţifice. Doar în ţara ta sunt şanse mari să poţi conduce o echipă, să contribui la dezvoltarea unei comunităţi ştiinţifice şi a unei şcoli. Eu şi colegii mei din ţară ne-am inspirat după modelul german al unei şcoli de biogeochimie. Aşa cum a spus regretatul profesor Hans Bergmann (Friedrich-Schiller University-Jena), care a fost de acord cu mine si care a apreciat ideea, nu l-am copiat, ci doar l-am multiplicat.
Motivaţia reintegrării mele a fost aşadar complexă. Încă din 2006 cand am participat la Manchester la întâlnirea organizată cu toti bursierii Marie Curie, am declarat că reintegrarea mea poate fi considerată un succes deoarece am reuşit să implementez şi să dezvolt în România multe din cunoştinţele acumulate de mine pe perioada doctoratului şi a burselor post doc din Germania.
TopUB: Cum aţi reuşit să obţineţi un proiect FP7 tocmai acum, pe vremuri de criză?
Dr. Aurora Neagoe: Eu cred că nu poţi obţine un astfel de proiect (http://www.umbrella.uni-jena.de/cms/index.php) decât dacă ai un program de cercetare, o preocupare permanentă şi coerentă pentru un anumit domeniu care să te facă un partener credibil pentru cei de afara ţării. Eu am plecat din România dintr-un colectiv al Universităţii din Bucureşti care avea un astfel de program, iar după ce m-am întors n-am făcut decât ca în centrul care a acceptat să fiu nu doar un simplu executant să pun în practică ce ştiam deja că este necesar ca să dezvolţi un program de cercetare: proiecte de infrastructură, portofolii de proiecte de cercetare, consolidarea vizibilităţii interne şi internaţionale. Împreună cu colegii mei din centrul CESEC (www.cesec.ro) ne-am axat pe biogeochimia microelementelor. Am avut un proiect de Capacitati, avem trei proiecte de Parteneriate în derulare, şi un proiect de Idei. Evident, toate au fost posibile datorită excelentului start al programului PNCDI2 din 2007 şi datorită modului liberal de gândire şi acţiune al conducătorului centrului, dl Prof. dr. Dan Manoleli. În 2006 un coleg al meu mai creativ a avut ideea să propun celor de la Universitatea din Jena să aplicăm un proiect FP7 împreună. După câteva workshop-uri au acceptat, deşi pentru ei interesul financiar nu primează, sursele lor interne fiind cu un ordin de mărime mai mari decât ce poţi obţine de la FP7. Însă au fost cuceriţi de ideea ştiinţifică, iar după un efort epuizant de redactare şi aplicare proiectul a intrat ultimul pe listă. Am fost şi norocoşi.
TopUB: Ce veţi face dacă în România finanţarea cercetării va rămâne la fel ca în anul 2009, mai rămâneţi în ţară?
Dr. Aurora Neagoe: Sub nici o formă nu mă gândesc să mai plec din ţară. Am convingerea că oricât de puţin bani ar fi pentru cercetare, ei se vor acorda în viitor pe criterii meritocratice. Este inevitabilă o reformare a standardelor în sistemul de cercetare românesc, tocmai datorită crizei. Cum noi lucrăm la standarde europene, cred că vom reuşi să accesăm sursele financiare interne chiar şi în condiţii de competiţie mare.
În paralel, vom continua să ne extindem contactele în Europa ca să penetrăm noi reţele de cercetare şi să atragem noi fonduri externe. Vrem să oferim tinerilor entuziaşti care ni s-au alăturat şi care vor dori să ni se alăture pe viitor şansa de a lucra în ţară. Sperăm să le putem şi coordona tezele de doctorat cât de curând fără să mai apelăm la prietenii noştri de afară ca să facă asta în numele nostru. Doctoranzii noştri din proiectul FP7 pe care îl conduc sunt coordonaţi din Germania.
TopUB: Vă mulţumim!
"#0000ff" size="2">Proiectul FP7
universitatea din bucuresti