
Conf. dr. Lucian Ciolan este Șeful Catedrei de Pedagogie a Facultății de Psihologie și Științele Educației și directorul programului masteral “Formarea Formatorilor /Training of Trainers.
TopUB: Ce anume v-a determinat să inițiați masterul “Formarea Formatorilor /Training of Trainers” și ce propune acesta masteranzilor?
Lucian Ciolan: M-au determinat mai multe elemente… cel mai important ține de nevoia de dezvoltare a pieței de formare și dezvoltare a resurselor umane din România cu specialiști de bună calitate în domeniul trainingului. Discuțiile cu manageri de resurse umane din companii, cu reprezentanți ai diverselor instituții și organizații preocupate de dezvoltarea resurselor umane mi-au arătat că un astfel de program ar fi apreciat și s-ar bucura de sprijin.
În plus, în România statutul formatorului nu este definit clar, iar certificările sunt dintre cele mai diverse. Am considerat oportun ca în sistemul universitar de tip Bologna să intervenim cu un astfel de master profesional care transmite două mesaje: munca în domeniul formării resurselor umane este una înalt specializată și are nevoie de o diplomă universitară de nivel corespunzător și, în al doilea rând, am încercat să dăm un semnal în direcția profesionalizării meseriei de trainer.
Masteranzilor le propunem un program echilibrat, care include cursuri de interes pentru domeniu, cum ar fi cele de: „Metode și tehnnici de formare”, „Teorii și practici ale învățării la adulți”, „Proiectarea și evaluarea programelor de formare”, „Construirea și conducerea echipelor”, ”Managementul situațiilor de risc și al situațiilor de criză”, „Managementul performanței”, „Consultanța de proces, coaching și mentorat”, „Comunicare și negociere interculturală” etc. , dar și o pregătire practică în companii de profil sau practică sub supervizare.
TopUB: Căror domenii li se adresează acest program de master şi care este misiunea programului?
Lucian Ciolan: Momentan nu am pus restricții pe domeniu, pentru că încercăm să oferim o pregătire specializată în ceea ce înseamnă educatia și formarea profesională a adulților, făra a da nișe specifice de domeniu pentru viitorii traineri. Considerăm că specializarea ca trainer într-un domeniu sau altul va fi influențată fie de domeniul de licență absolvit, fie, mai ales, de formarea continuă de scurtă durată.
Avem o diversitate de studenți, atâta ca vârstă, cât și ca domenii de pregătire inițială sau ca senioritate / nivel de expertiză.
Misiunea masterului este aceea de a forma specialiști de nivel înalt în domeniul formării și al dezvoltării resurselor umane, să coaguleze un parteneriat solid între mediul universitar și mediul privat de profil și să contribuie, indirect, la profesionalizarea reală a pieței de training din România.
TopUB: Ce oportunități oferiţi absolvenţilor şi totodată ce așteptări aveți de la ei?
Lucian Ciolan: Multiple. Se pot angaja în companii de training și consultanță în resurse umane, în departamente de HR ale unor companii private sau institutii publice, pot accesa sectorul non-profit care deruleaza proiecte de formare… Sau își pot construi o carieră free-lance.
De la absolvenţi aştept să ne sprijine în efortul nostru de a îmbunătăți pe parcurs programul și să se asocieze, poate, la un moment dat, într-un grup profesional formal.
Și, sper, să aprecieze modelele inovative de abordare a unor cursuri pe care le-am propus. Un prim exemplu ar fi cursurile ”open”, unde există un coordonator de curs, dar prelegerile și aplicațiile sunt susținute de invitați externi de marcă, din domenii diverse, care aduc elemente concrete din ”viața reală” a organizațiilor în care activează. Un astfel de curs este cel de „Managementul proiectelor”. Tot la acest curs testăm și modele noi de evaluare, bazate pe capacitatea autoreflexivă a participanților sau pe capacitatea lor de a aplica în echipă competențele de elaborare de proiecte, evaluate apoi de un juriu mixt, din care nu fac parte doar cadre didactice, ci și practicieni.
TopUB: Vă mulțumim! (Drd. Valentina Constantin pentru TopUB )
Info: Resurse internet oferite de Dl. Conf. Lucian Ciolan despre masteratul “Formarea formatorilor/Training of Trainers”:
www.fpse.ro
http://www.formare.info/corner/events/master-training-of-trainers-la-univ-bucuresti-sept-2008/
http://business-edu.ro/people/interviu/1290-program-de-master-in-train-the-trainer.html

