Invitat TopUB: Lect. dr. Laurenţiu MITROFAN „Dezvoltarea personală – o competenţă universitară pentru mileniul 3″
Bilanţ şi perspective de viitor ale unui proiect adresat studenţilor Universităţii din Bucureşti 2006-2009

TopUB: Cum a apărut acest proiect şi care sunt nevoile la care el a răspuns în rândul studenţilor?
În 2006 am demarat un proiect finanţat de CNCSIS, ca o continuare firească a altor proiecte anterioare, demarate în 1996, în cadrul Universităţii Bucureşti şi al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei în colaborare cu Societatea de Psihoterapie Experienţială din România (Centrul SPER). În urma acestei colaborări s-a născut Centrul Universitar de Dezvoltare Personală, Consiliere şi Psihoterapie Experienţială, care a devenit sediul principalelor noastre cercetări în sprijinul şi în întâmpinarea nevoilor şi problemelor studenţilor, precum şi principala bază de cercetare pentru studiile şi dizertaţiile doctorale şi masterale de profil.
În consecinţă, proiectul derulat în 2006 şi 2009 s-a înscris pe linia unor preocupări prioritare privind reforma calitativă în domeniul instruirii şi formării în psihologie şi al implicării ei pe terenul politicilor educaţionale în general, în domeniul academic, vizând extinderea sistemului de formare cu competenţe transversale necesare integrării socioprofesionale la nivelul standardelor internaţionale.
Studiul şi-a propus să completeze, valideze şi demonstreze experimental modificarea şi complementarea actualei paradigme educaţionale în învăţământul superior românesc prin schimbarea într-un sens mai realist, pragmatic şi responsabil a ofertei educaţionale din perspectiva eficientizării capacităţilor personale de integrare a absolvenţilor întregii universităţi pe piaţa muncii comunitare, în contextul integrării europene.
TopUB: Cum au decurs orele de dezvoltare personală şi care au fost metodele şi tehnicile utilizate în grupul experienţial unificator?
Au fost organizate mai multe grupuri de dezvoltare personală din mai multe facultăţi în cadrul Universităţii Bucureşti, fiecare grup fiind coordonat de un trainer avizat, format special în cadrul Şcolii de Psihoterapie experienţială a Universităţii din Bucureşti. În cadrul fiecărui grup au fost incluşi între 10 şi 15 membri.
Pentru integrarea Eului Corporal am folosit, după necesităţile dinamicilor psihologice ale grupurilor, o serie de exerciţii de mişcare pe muzică, pantomimă, mers conştient, focalizare pe senzaţiile corporale.
Am folosit atât exerciţii de stimulare senzorială şi kinestezică urmate de relaxare, cât şi exerciţii de mişcare în grup. Au fost impulsionate atât creativitatea relaţională cât şi capacitatea rezolutivă a unor situaţii de viaţă problematice.
Pentru Eul Personal (Imaginea şi Identitatea de Sine) am folosit exerciţii expresiv-creative cu suport artistic (arte vizuale, colaj, modelaj, dramatizare), individuale şi de grup. Ele au fost sunt urmate de analize, explorări şi conştientizări dirijate şi stimulate de traineri (moderatori). Comunicarea expresivă, persuasiunea şi capacitatea de autodezvăluire, tensiunile emoţionale, afectele negative cum ar fi furia, frustrarea şi ostilitatea se diminuează astfel semnificativ.
Eul Social a fost abordat prin diferite jocuri psihodramatice şi dramaterapeutice, şedinţe de filmterapie. Studenţii au câştigat o mai bună înţelegere a modalităţilor lor de relaţionare (în colectivitate, în familiile de origine, în intimitate), acceptând, integrând sau dând sens unor experienţe semnificative, mai mult sau mai puţin traumatice. Astfel şi-au îmbogăţit registrul de strategii de comunicare, şi-au creat şi exersat noi roluri relaţionale.
Iată câteva exemple de exerciţii provocative:
a) Tehnica Măştile – exerciţiu expresiv de desen şi dramatizare (adaptat după Marian Liebmann, 1986)
b) Crearea Blazonului personal, cu scopul identificării caracteristicilor mai importante prin care se definesc dimensiunile centrale ale conceptului în sine
c) Eu şi rolurile mele (adaptat după A. Moreau, 1999)
TopUB: Care sunt direcţiile de viitor şi continuarea proiectului pentru studenţii UB?
Dacă sistemul educaţional american utilizează serviciile de dezvoltare personală pe scară largă şi ca o formă de educaţie şi formare continuă, multe dintre universităţile europene nu au asimilat încă o concepţie educaţională umanist-experimentală, ancorată în pragmatismul strategiilor de a face faţă vieţii.
În acest sens, alături de materialele rezultate în urma derulării procesului (Vezi Anexe) oferim studenţilor doritori de dezvoltare personală module ce pot fi alese opţional, în acord cu conducerea facultăţilor. Trainerii noştri sunt pregătiţi pentru coordonarea unor astfel de grupuri gratuite – în vederea dobandirii unui set de tehnici şi sisteme formative utile pentru carieră dar şi pentru integrarea socială de succes la nivel universitar.
Pentru detalii despre grupurile active din acest an universitar, vă rugăm contactaţi pe
Luiza Udrea
Tel: 0745.074.803
[...] formarea competentelor transferabile, si altele. iata 2 linkuri de descriere a grupurilor http://topub.unibuc.ro/?p=129 http://dezvoltarepersonala-peu.blogspot.com/ Daca va inscrieti – observati o adresa a unei [...]
[...] Categories: Workshop-uri și training-uri Descrierea proiectului: aici. [...]